Pentru mine e un lucru cert că acum România e într-un punct mai bun decît era în 1989, dar mai rău decît ar fi putut fi dacă guvernările precedente ar fi fost mai pline de bune intenţii. Pe de altă parte e vorba şi de o curbă de învăţare a celor care votează, ca şi a celor care administrează sau fac legi. Ne coacem în timp şi e normal să fie aşa, chiar dacă la un moment dat am crezut că mintea noastră se poate schimba peste noapte. Norocul a fost că am prins un val mondial de schimbări (în mare parte benefice, în mare parte pornite de la progres tehnic) şi că nu am încercat sau nu am putut rezista valului. Chiar şi cele mai nefaste guvernări au păstrat uşa deschisă pentru investiţii şi experienţă din toate părţile lumii şi au acţionat pentru intrare în Uniunea Europeană şi NATO. Repet, paşii au fost mici şi ezitanţi, s-au făcut multe încercări de frînare sau de revenire, dar nu am avut decît rar tendinţe de enclavizare.
Pînă acum, oamenii de vârf din generaţia mea (40+) nu şi-au asumat aproape deloc responsabilităţi politice. Cei mai buni s-au refugiat în meseriile lor (atunci când nu au plecat), făcând să ne ridicăm economic în ciuda furturilor de proporţii şi a deciziilor neinspirate (sau de-a dreptul corupte) din multe guvernări. Faptul că nu avem încă infrastructură e o problemă semnficativă şi un important factor de frânare a unei bunăstării care să includă mult mai mulţi oameni.
Cred că în acest moment e mai bine să privim spre viitor şi mai puţin spre trecut. Trecutul e de competenţa justiţiei şi, apoi, a istoricilor. Să continuăm să ne luptăm cu figurile trecutului (mai apropiat sau mai îndepărtat) e important doar ca să evităm ca aceiaşi oameni să ajungă din nou să ia decizii. Ce e esenţial e să încercăm să vedem cum mergem mai departe din acest punct în care ne aflăm.
De asemenea, un lucru care mi se pare important e să evităm să antagonizăm inutil societatea în care trăim. Sîntem puţin obişnuiţi să ascultăm şi mestecăm argumentele celorlalţi, sîntem puţin obişnuiţi să nu luăm personal părerile altora. Din acest motiv unele discuţii merită purtate, pe un ton cît mai civilizat, încercînd să facem efortul să empotizăm, să înţelegem, să ne „pierdem timpul” ascultând şi argumentând. Nu deţinem nici unul adevărul absolut şi probabil că din discuţii ar ieşi lucruri bune, dacă conlocuitorii nu ar încerca să demoleze conversaţia ci să o susţină spre comuna lămurire. E şi aici o curbă de învăţare pe care ar fi bine să începem a o parcurge.
Tags: Alegeri 2016