Răzvan Penescu

La Menajeria de sticlă văzută ieri seară la POINT, am rămas cu o singură frustrare. Mi-a venit să mă ridic în picioare ca să aplaud realizarea regizoarei Alexandra Penciuc, a actorilor Ilinca Harnut, Catalina Ana-Maria Moga, Emil Mandanac şi Mihai Smarandache şi a scenografului Tudor Prodan, doar că atunci cînd am simţit impulsul acesta (rar pentru mine), s-au terminat aplauzele. Dar am aplaudat cu convingerea celui care nu îşi risipeşte aplauzele pentru orice, oricînd.

Un spectacol fără inorogi de sticlă, doar cu oameni şi singurătăţile lor insulare. Un spectacol al încercărilor de a spune într-o lume în care s-a pierdut obişnuinţa cuvintelor şi în care nu mai există decît o unică şansă, o primă şi ultimă şansă. Un spectacol despre o lume aproape fantomatică, apropiată de cea din „Scaunele” lui Ionescu. Un spectacol în care nimic nu pare de prisos şi în care nimic nu pare excesiv. Un mare spectacol, pe o scenă mică şi intimă, într-un loc potrivit pentru teatru.

Ioana Brailescu spune mai multe pe LiterNet.ro, dar e un spectacol despre care o să simţiţi nevoia să citiţi mai ales după ce îl vedeţi: http://agenda.liternet.ro/cronici/menajeriadesticlapenciuc.html