Răzvan Penescu

(un articol de Leigh Walsh, la http://www.wimbledon.com/en_GB/news/articles/2015-06-16/for_tennis_players_losing_is_part_of_the_job.html)

Wimbledon.com a discutat cu doi veterani de succes – Feliciano Lopez şi Lucie Safarova – despre modul de a reacţiona în faţa înfrângerii…

„Vine în fiecare săptămână”, a oftat Feliciano Lopez, cu un zâmbet tolerant întins pe întreaga sa faţă. Spaniolul tocmai îl bătuse pe Nick Kyrgios în primul tur de la Roma – a 378-a victorie din cariera sa – dar de data aceasta, ascunşi sub o umbrelă la Foro Italico, vorbeam despre înfrângere, o capcană specifică pentru orice jucător de tenis.

„Este ceva care face parte din viaţa noastră profesională”, explică Lopez. „Încă de când începi să concurezi, de tânăr, ştii că doar unul singur câştigă totul.”

Efervescenţa din momentele de dinaintea primului meci este partea cea mai plăcută a oricărui turneu. Este un moment în care posibilităţile sunt nelimitate. Fie că este vorba un eveniment Futures din Harare, Zimbabwe sau de un Challenger în Fergana, Uzbekistan sau de un Grand Slam în Londra, Anglia, pagina cu tragerea la sorţi, proaspăt imprimată, oferă o nouă speranţă. Şi unde există speranţă, există o şansă. „Poate, doar poate, aceasta va fi săptămâna mea.”

Dar când vine vorba de înfrângere, sportul, şi mai ales tenisul, poate fi destul de neiertător. Sunt aproximativ 3.500 de jucători în clasamentele ATP şi WTA şi la sfârşitul fiecărei săptămâni puţin mai mult de unu la sută dintre ei ridică un trofeu.

„Ştii că vei pierde în fiecare săptămână”, acceptă Lopez. „Ai noroc dacă poţi câştiga un turneu într-un sezon. Unii oameni ca Novak [Djokovic] pot câştiga de cinci sau şase ori într-un an, dar numai patru sau cinci jucători pot face asta.”

De când a devenit jucător profesionist, în 1997, Lopez a jucat aproape 350 de turnee. A jucat pînă în ultimul meci de 12 ori şi a câştigat ultimul punct de doar patru ori: la Viena (2004), Johannesburg (2010) şi Eastbourne (2013 şi 2014).

„Sentimentul [de a câştiga] este uimitor”, spune Lopez, care are şi patru Cupe Davis cîştigate cu Spania. „E atât de greu să câştigi un turneu. Sunt patru sau cinci meciuri şi tenisul îţi poate fi atât de diferit de la o zi la alta. Într-o zi faci un joc mare şi a doua zi poţi juca foarte prost. Aşa că atunci când eşti în stare să joci patru sau cinci zile la rând la cel mai bun nivel al tău şi câştigi un turneu trebuie să fii foarte fericit pentru că este atât de dificil.”

„Iar momentul trece atât de repede”, adaugă el bătând din palme.

De îndată ce accepţi ideea existenţei înfrângerii, poţi face mai bine faţă situaţiei (Lopez)

Originar din Toledo, Lopez este în prezent al 14-lea jucător din lume, fiind chiar pe locul 12 la începutul lui 2015. A suferit în cariera sa 349 înfrângeri, care îl pun pe primul loc, la egalitate cu Mihail Youzhny, în topul jucătorilor cu cele mai multe înfrângeri dintre cei încă în activitate. În Era Open, doar cinci jucători au gustat înfrângerea mai des: Fabrice Santoro (444), John Alexander (384), Jonas Bjorkman (362), Vincent Spadea (359) şi Marc Rosset (351).

În tenis, totuşi, înfrângerile sunt mai mult un semn de longevitate decât o măsură a succesului sau eşecului. Fostul campion de la Wimbledon, Goran Ivanisevic, a pierdut de 333 de ori în cariera sa legendară, în timp ce fostul nr.1 mondial Carlos Moya a fost de partea greşită a fileului de 319 ori. Roger Federer, deţinător a 17 titluri de Grand Slam, a suferit 233 înfrângeri; Martina Navratilova – 219; Jimmy Connors – 278; Arantxa Sanchez-Vicario – 295; Ivan Lendl – 239… iar lista ar putea continua mult şi bine. În tenis, se pare, nu există nimeni care să se sustragă înfrângerilor.

„E destul de greu”, recunoaşte Lucie Safarova, care a suferit 260 de înfrângeri pe parcursul unei cariere de 13 de ani, înainte de a ajunge în prima ei finală de Grand Slam la Roland Garros la început de mai 2015. „Nu sînt multe sporturi în care te întîlneşti atît de des cu înfrângerea. Fericirea victoriilor e atât de rară faţă de înfrângerile de care ai parte în fiecare săptămână… Dar noi simţim un pic diferit. Putem fi fericiţi de meciurile pe care le câştigăm, chiar dacă nu câştigăm turneul.”

Cât de importantă este o stare de spirit pozitivă, atunci? „Merită toţi banii din tenis,” zâmbeşte jucătoarea din Cehia.

Pentru Lopez, cheia este toleranţa. „[Înfrângerea] va apărea, cu siguranţă, aşa că trebuie acceptată. De îndată ce este acceptată, poate fi gestionată mai bine.”

Acceptarea înfrângerii este un concept interesant. Pentru adolescenţii de top, aversiunea faţă de înfrângere este cea care de multe ori duce la succes. Teama de eşec este motorul din spatele multor traiectorii spre vârful topului. Dar în tranziţia de la juniori la seniori, incapacitatea de a face faţă adversităţii poate fi una dintre cele mai mari bariere. Înfrângerea nu este ceva obişnuit pentru campionii de la juniori, dar în turneele ATP şi WTA, ea face parte din rutină. Încerci, nu reuşeşti, încerci din nou.

Aşa cum Lopez şi Safarova depun mărturie, cheia longevităţii lor a fost că au învăţat din înfrângeri în loc să se afunde în ele. Luate prea în serios înfrângerile te urmăresc în turneele următoare, acceptaţi-le prea uşor şi nu veţi fi în vârf prea mult timp. Este o balanţă fină.

Deci, ce îi face pe jucători să îşi lege şireturile şi să întoarcă pe terenuril? Pentru a cita un refren familiar Wimbledon-ului: „Dacă te poţi întâlni cu triumful şi cu dezastrul şi poţi să îi tratezi pe aceşti doi impostori în acelaşi fel…” (Rudyard Kipling, If), atunci poate, doar poate, aceasta va fi săptămâna ta.

Tags: tenis