Răzvan Penescu

(Scris de Maco la http://blog.tiff.ro/povesti-din-casa/razvan-penescu-tiff-ul-ma-face-un-om-mai-bun-mai-vesel-mai-increzator/)

Lui Răzvan Penescu i se spune LiterNet (de la site-ul pe care-l păstorește) și are 11 ani de TIFF la activ. E sigur că oricine poate găsi la TIFF un film sau un concert care să-i placă, totul ține de inițiativă. „Nu e nimic de ştiut despre TIFF. E de venit şi încercat. Dacă ţi se potriveşte, revii. În rest se poate vorbi la nesfîrşit despre filme, despre cursuri, despre masterclass-uri cu oameni deştepţi, despre petreceri şi delicatese culturale şi culinare. E minunat, dar TIFF nu e o colecţie de filme, ci o colecţie de oameni şi de experienţe împărtăşite.”

Pe LiterNet.ro adună, cu sprijinul colegilor lui, o mulțime de povești despre TIFF, dar cele dragi și personale rămân de istorisit nepoților și, câteva, aici pe blog.
„Prima oară am venit la TIFF în 2004, în ultimele patru zile. Am testat apele. Apoi nu m-am mai putut desprinde. TIFF a devenit unul din cele două puncte fixe de pe harta vacanţelor mele, alături de Ideo Ideis, festivalul de teatru tânăr de la Alexandria. Teleorman, nu Egipt. TIFF s-a stabilizat într-o creştere bine controlată. Îmi e dor de vremea când era ceva mai suplu (cu un număr ceva mai mic de filme, implicit un număr mai mic de regrete legate de ce nu am apucat să văd) şi într-o societate care trăia mai auster, dar mi-l asum aşa cum este. Partea bună e că TIFF-ul se ajustează în fiecare an, încearcă multe şi nu se cramponează pe lucrurile care nu funcţionează.
Eu am mai puţin păr şi din ce în ce mai mulţi oameni îmi vorbesc cu „dumneavoastră”, ceea ce mă derutează. Aparent ceva important s-a schimbat în viaţa mea, deşi eu nu simt încă nimic.”, spune Răzvan Penescu.

Nu se pot îngrămădi într-un TOP 5 atâtea gânduri și întâmplări de care-și amintește cu drag și emoție, dar facem totuși o încercare:

1. În primul sau al doilea an de TIFF, Leo m-a scos o zi din malaxorul de filme în care intrasem cu capul înainte şi cu dorinţa să văd tot, tot, tot şi mi-a arătat Grădina Botanică. Plouase de curând şi era totul proaspăt. Şi Leo avea mereu mai multe poveşti de spus decât toate filmele de pe pământ. Cele mai multe erau poveşti cu filme, desigur.

2. La EducaTIFF spectatori sunt entuziaşti, curaţi, pasionaţi. Au între 6 şi 16 ani şi aplaudă doar din inimă. E cea mai sigură infuzie de entuziasm, de optimism, de lumină din tot TIFF-ul. Pentru mine e mereu un punct fix, necesar.

3. Geraldine Chaplin e cea mai doamnă dintre doamnele pe care le-am întâlnit în viaţa mea. Nu doar la TIFF..

4. Clădirea Cazino, din Parcul Central din Cluj. Ora 21. Prima petrecere la care ajungeam în 2014 la TIFF. De obicei merg la o singură petrecere în festival, de data asta s-a nimerit să fie aceasta.

Corina Şuteu îmi face semn de la o masă. Mă apropii şi îmi spune că vrea să mă prezinte cuiva: o doamnă mai în vârstă care vorbeşte cu Mihai Chirilov în franceză. O recunosc. Şi mă simt aruncat în amintire:

Toamna lui 1993. Eram în ultimul an de liceu. Hotărăsc împreună cu colegii de clasă să montăm pentru final de liceu o piesă. Aflat sub influenţa puternică a spectacolului lui Gábor Tompa (cu fabuloşii Spolarics Andrea, Bács Miklós şi Bíró József) aleg „Cîntăreaţa cheală” de Eugen Ionescu, cu siguranţa aceea inconştientă a adolescenţei că pot face ceva la fel de bun. Am simţit că trebuie să cerem voie să montăm piesa pe scena liceului. Nu mai ştiu cum am făcut rost de adresa sa poştală din Franţa. Nu exista internet pe vremea aceea, dar am reuşit să o aflăm. Şi i-am scris. Despre planul nostru de a monta piesa, rugîndu-l să ne permită, şi despre dorinţa de a-l invita să ne vadă cînd vom termina. Am vrut să îl invităm pe Eugen Ionescu să ne vadă. Cam atît de naivi eram, cam atît de înalte erau visele noastre.
Am început să lucrăm. Pe la început de primăvară a venit o scrisoare. Scrisă la maşina de scris, dar semnată în original. Am desfăcut-o împreună, la liceu, să o vedem cu toţii împreună. Ne dădea voie să montăm piesa, dar ne spunea că starea sănătăţii nu îi permite să vină să ne vadă. Cîteva săptămîni mai tîrziu am aflat că a murit şi am păstrat un moment de linişte la începutul fiecărei repetiţii din acea lună.
Am jucat prima jumătate din piesă în iunie, la final de clasa a XII-a. Invitasem toţi directorii de teatre din Bucureşti, toţi jurnaliştii de cultură, o mulţime de actori. Dusesem plicuri în toate redacţiile, bătusem la uşile teatrelor, salutam de fiecare dată politicos şi lăsam o invitaţie. A venit să ne vadă domnul Cornel Todea – care ne-a invitat la Teatrul Ion Creangă să finalizăm şi să jucăm spectacolul -, iar în „Cotidianul” a apărut o cronică ce ne-a remarcat spectacolul, semnată de Geta Pop, sora Anei Blandiana. Pentru noi a fost fericirea de pe pământ, cred că toţi ne-am decupat articolul respectiv şi l-am arătat tuturor. Cam atît de generoşi oameni am întîlnit.

Doamna ce stătea la mai puţin de un metru de mine era Marie-France Ionesco, fiica lui Eugen Ionescu. Avea aproape 70 de ani şi era impecabilă. Mi s-au aprins obrajii şi am simţit nevoia să mă aşez. Corina Şuteu începuse să spună despre mine. Vorbea de munca mea de corporatist în multinaţională şi despre site-ul cultural de care mă ocup: LiterNet.ro. Auzind, Marie-France Ionesco a întrerupt-o: „LiterNet? Păi ştiu de LiterNet. Lucian, uite-l pe editorul tău”. Lucian era la capătul celălalt al mesei. Lucian era Lucian Pintilie. Lucian Pintilie şi-a amintit numele meu. Şi-a amintit că Alex. Leo Şerban i-a vorbit de mine, şi-a amintit că m-a sunat într-o dimineaţă, cu 9 ani înainte, şi mă întrebase dacă aş vrea să public un text foarte personal al său numit „Pompa cu morfină” pe LiterNet. Nu şi-a amintit probabil vocea pierită cu care am acceptat. Şi nu cred că va putea vreodată realiza cît de mult înseamnă pentru un tînăr care munceşte zi şi noapte pentru a dezvolta ceva să primească o astfel de încurajare de la un om de talia sa.

5. La TIFF-ul trecut am cunoscut-o pe Kira Hagi, o tânără, foarte tânără, spectaculoasă în gândire, talentată cu carul, de o maturitate incredibilă şi de o curăţie interioară care m-a umplut de încredere în viitor. Şi pe Ileana Răducanu, prietena ei mai mare, dar şi cea care i-a fost profesoară şi confidentă şi mentor. Nu mai ştiu cum s-a întâmplat de ne-am dat întâlnire în TIFF, dar a fost o întâlnire grozavă. Şi am avut multe de învăţat de la amândouă.

Vine la TIFF dintr-un motiv simplu și special, nu doar pentru filme.
„De fapt e ceva mai complicat de pus în cuvinte. Există un fel special de legătură care se creează între oamenii care vin la TIFF să se cufunde în festival. E o legătură cu necunoscuţii care respiră în sală în acelaşi timp şi care îşi mobilează mintea cu aceleaşi filme. E o fraternitate care se clădeşte în ani de zile, chiar dacă se manifestă doar prin zâmbete de recunoaştere şi salut. E un entuziasm care se instaurează după câteva zile, când ne recomandăm unii altora, cunoscuţi sau necunoscuţi, filmele văzute. Şi mai sunt discuţiile lungi din ultima noapte, de la ultima petrecere. Cred că aceste legături umane mă trag an de an spre Cluj.
Şi mai vin pentru că e un răgaz în viaţa mea, un răgaz în care îmi dau timpul să fac toate cele pentru care nu ştiu să îmi găsesc timp în restul vieţii. Şi pentru că eu cred că TIFF-ul mă face un om mai bun, mai vesel, mai încrezător.”

An de an, pare mai tânăr la TIFF. Zice că schimbă prefixul a treia oară, dar cine știe, poate-l ajută zodia Scorpion sau starea de festival să arate și să se simtă bine și în largul lui. Dacă vreți să-l cunoașteți mai bine, combinați piesa favorită –  „Trilogia antică” a lui Andrei Şerban cu melodia lui preferată: Pink Floyd -„Shine on you crazy diamond” și cu mâncarea de care-i e dor în fiecare an – „Gulaşul cu pâine de ţară de la Ziua Maghiară”.

P.S. Răzvan Penescu nu-și poate imagina o lume în care să nu vină în fiecare an la TIFF. Abia așteaptă să ajungă la Cluj și noi abia așteptăm să-l vedem din nou alergând fericit de la un cinema la altul și bucurându-se ca un copil de fiecare conversație minunată.

P.P.S. Unde-l sfătuiți să vadă finala de la Roland Garros?

P.P.P.S. Dacă vreți să aflați și mai multe despre 10 PENTRU FILM, un proiect care-i e tare drag lui Răzvan Penescu, citiți INTERVIURILE de le LiterNet.

***

În ce oraş are loc celebrul Festival anual TIFF din Cluj?

Nu ştiu prea multă geografie, căci profesoara noastră prefera să ne lase să jucăm baschet pe meridianele ce se intersectau în curtea şcolii decât să ne înveţe cu cine se învecinează Patagonia. Însă, geografia mea afectivă plasează TIFF-ul (şi mă refer pentru a nu lungi răspunsul doar la o mică parte din cel de anul trecut) şi la Madrid (Stockholm), şi la Londra (Still Life), şi la Huston şi Austin (Boyhood), şi la Palermo (Via Castellana Bandiera), şi la Uithoorn (Spijt! / Regret!) şi neapărat la Vaslui, Bucureşti, Constanţa. Şi mereu şi la Cluj. Iar când oraşele sau ţările se învecinează prin filmele lor, trecerea graniţelor e rapidă, plăcută şi îmbogăţitoare.

 La câte ediţii aţi participat până acum?
 La prea puţine. Cu două şi încă nişte jumătăţi mai puţine decât ar fi trebuit. Singura scuză e că nimeni nu s-a născut învăţat şi, spre lauda mea, m-am deşteptat relativ rapid.

Aveţi idee cine este fondatorul TIFF?

În gara din Hugo există un ceas imens care trebuie întors în fiecare zi pentru a funcţiona. Cheia cu care se întoarce ceasul nu e mare, dar pune în mişcare mii şi mii de rotiţe, mai mci sau mai mari, care se învârt în felurite direcţii pentru a face ceasul să meargă. Tudor şi Oana sunt creatorii şi ceasornicarii maşinăriei TIFF. Ei pun în mişcare mii şi mii de rotiţe care au fiecare în grijă părticica lor de TIFF, care fac ca totul să meargă bine. Iar Noul Val Românesc a construit gara care, construită fiind, a avut nevoie de un ceas pe măsură.

Anul acesta veţi participa la TIFF2015?
Nu îmi imaginez încă posibilitatea unei lumi în care să nu merg la TIFF în fiecare vară. Deşi am făcut matematică multă în viaţa mea şi am construit tot felul de lumi fantastice bazate pe axiome ciudate, imaginaţia mea are limite în a mă imagina paralel cu TIFF-ul.

Acum lăsaţi-vă numele complet:
Răzvan Penescu. Când un prieten mă prezintă unui necunoscut, spune că eu sînt LiterNet. Aş putea să zic că e un fel de poreclă.

Câteva sugestii sau recomandări pentru organizatorii TIFF:
Să  găsească o soluţie pentru a mă împiedica să îmi injectez doze mortale de film. Sunt tentat în fiecare an. Şi să nu programeze filme în timpul finalei feminine de la Roland Garros, pentru că vrem să o vedem pe Simona Halep.

Tags: 2015, Alex. Leo Şerban, Ana Blandiana, andrei serban, Bács Miklós, Bíró József, Corina Şuteu, Cornel Todea, EducaTIFF, Eugen Ionesco, Gabor Tompa, Geraldine Chaplin, Geta Pop, Ideo Ideis, Ileana Răducanu, Kira Hagi, Lucian Pintilie, Marie-France Ionesco, Mihai Chirilov, Pink Floyd, Ramona Sârbu, Răzvan Penescu, Simona Halep, Spolarics Andrea, TIFF, Tudor şi Oana Giurgiu