Răzvan Penescu

– un băieţel cu două mingi de tenis uriaşe, una roz şi una galbenă, stă pe o treaptă a scării dintre două loje. Priveşte concentrat ce se întâmplă pe teren. Antebraţele îi sunt strânse peste mingile lipite de piept.

– în spatele meu o fetiţă îmbrăcată în marinar. Cu şapcă şi tricou alb-albastru, tunsă scurt, bronzată. Pare decupată din Toate pânzele sus. Zâmbetul moale şi medalionul cu pisică îi trădează vârsta în ciuda seriozităţii ei de adult venit la finală.

– pe un deget de fetiţă un inel cu o minge mică de fotbal.

– după primul set Monaco schimbă tricoul. Unul portocaliu în locul celui alb purtat până atunci. Un tată îi explică fiului că schimbarea tricoului va anula avantajul psihologic pe care Montanes îl are pentru că a câştigat primul set. În primele ghemuri trucul pare să funcţioneze, Monaco câştigă punct după punct.

– în loja alăturată sunt Ilie Năstase, cu soţia şi fetiţa lui. Pleacă într-o pauză şi cum iese din lojă o puzderie de copii îl năpădesc pentru autografe. Unul dintre ei scapă mingea pe care o întinsese, şi, disperat că îl pierde, îi întinde palmele pentru semnătură. Ambele, pentru că una e prea mică.

– un fluture alb dă din aripi din când în când deasupra arenei, se amestecă printre spectatori, se lasă purtat de vânt. E o duminică minunată de toamnă în Bucureşti.

– la loja lui Ţiriac aceeaşi coadă ca şi la cea a lui Năstase. Copii ce aşteaptă cuminţi pauzele dintre ghemuri pentru a spera la o semnătură.

– oare e nostalgie în ochii celor doi când văd un meci de tenis?

– arena e aproape plină şi toată lumea se bucură de mingile lungi şi disputate. Monaco pare că are de partea sa puţin mai mult de jumătate din public. În setul doi puţini ţin cu Montanes, cei mai mulţi vor un al treilea set.

– într-o lojă centrală o doamnă impecabil îmbrăcată, într-un taior gri. Seamănă cu Elisabeta Lipă la profil şi mai ales la atitudine. Până la final nu reuşesc să îmi dau seama dacă e sau nu doamna Lipă.

– unele perechi se despart temporar în cursul meciului. Fetele înclină să-l susţină pe Monaco, bărbaţii pe Montanes. Rivalitatea sportivă naşte pasiuni puternice.

– un copil de cel mult un an plânge, râde, gângureşte tot meciul la câţiva metri în spatele meu. Părinţi iresponsabili sau părinţi pasionaţi de tenis lăsaţi baltă de o bunică chiar înaintea meciului? Jucătorii sunt imperturbabili.

– dramatism sporit când Monaco alunecă pe zgură şi cade. Stă pe spate câteva momente şi toate respiraţiile de pe arenă se opresc. Oare e totul OK? Oare o să poată continua? Şi-a scrântit glezna? Toată lumea îi ţine pumnii. Şi el se ridică să continue spectacolul. Se deplasează mai greu, dar continuă. 2 ghemuri mai târziu pierde ghemul care l-ar fi dus în setul decisiv.

– la 3-3 în tiebreakul setului doi iese soarele.

– tensiunea atinge cote abia suportabile. Şi creşte. Precum cotele apelor Dunării, cea mai ascultată emisiune pe vremuri, când meciurile de orice fel erau doar la radio şi ea le preceda. E 4-4 şi suntem la 3 mingi de decisiv sau de finalul meciului.

– o minge lungă pentru 5-4. Montanes priveşte trist cum prinde linia de fund. Îmi amintesc de o nuvelă dintr-un almanah Anticipaţia: jucătorii puteau opri mingea cu puterea minţii, cu mare consum de energie. Şi unul o opreşte de două ori la rând, uimind şi speriind spectatorii cu efortul său supraomenesc. Oare cum se termina? Oare cum se va termina meciul ăsta?

– la 5-5 Monaco aruncă racheta şi ridică mâinile spre cer: „De ce, Doamne? De ce nu îmi intră nimic şi lui îi intră tot?”. O fetiţă culege racheta şi îl urmăreşte pe tot terenul să i-o dea înapoi pentru a continua jocul.

– se termină. Montanes dă autografe. Unul mare pe steagul Spaniei. Acordurile lui Stand Up (for the Champions) mă ridică în picioare.

 

– festivitatea de premiere. Năstase e însoţit de fetiţa lui. O Degeţica într-o linie de 5 costume. Pe partea cealaltă a fileului o mulţime de fotografi şi de cameramani. Momentul e solemn.

– (feat. Mihaela Iancu) Decernarea premiilor la BCR Open. Năstase e pe teren, de mână cu fetiţa lui care ţine o îngheţată. Fetiţa îi întinde îngheţata lui tati să guste. Tati o ia, nu gustă, dar o ţine în mână. Se uită la stânga, la dreapta. Încercă să ascundă îngheţata la spate…. O plimbă faţă-spate, puţin încurcat. Fetiţa desenează cu degetul pe teren. Sare. Năstase o lasă să-şi facă de cap, senin. Un copil de mingi vine şi îi scapă de îngheţată în cele din urmă.

– Ţiriac încheie festivitatea cu câteva cuvinte simple. E bucuros că tribunele sunt aproape pline. Ar vrea mai mulţi oameni în tribune şi pe terenuri la toate sporturile.

– Lângă arenă, într-o curte, o pisică doarme încolăcită într-un leagăn. E soare şi toamnă.

– Începând de mâine, poate că o parte din copiii din tribună vor rejuca finala Monaco – Montanes pe terenuri de zgură sau ciment, cu rachete de lemn şi cu entuziasm de viitor mare campion. Şi la anul vor reveni să îi vadă pe cei care le vor fi modele pentru un alt an. Poate că…

Tags: BCR Open, Monaco, Montanes, Năstase, România, tenis, Ţiriac